About nothing – by Draga Popa
5.30.2009 | 0 Comments
In 2 timpi si 3 miscari: am copilarit la tara, unde foate des am fost indrumat pe partea spirituala de catre 2 prieteni: Draga si Damian Popa. Saptamana aceasta a avut loc expozitia “About nothing” realizata de catre Draga Popa; si ma opresc aici, pentru ca as “polua” conceptia pe care o are Draga visavis de nimic:
about nothing… este un proiect care exprimă artistic căutările mele filosofico – spirituale
1. pentru mine, „nothing” se referă la acea stare de pace, linişte în care nu mai ai dorinţă şi voinţă proprie, în care eşti nimeni pentru oricine, în care nu mai exişti ca personalitate (ego), ci doar ca esenţă şi curgi odată cu energia vieţii.
2. sunt conştientă ca drumul meu spiritual nu interesează pe nimeni, fiind nesemnificativ pentru ceilalţi, şi este normal să fie aşa, pentru că în viaţă fiecare experimentează de unul singur (fiind în acelaşi timp şi maestru şi ucenic), concluziile rezultate fiind de natură individuală şi neputând fi cu adevărat transmise.
“cunoaşte-te pe tine însuţi şi vei cunoaşte întreg universul cu toate tainele lui”
Nimicul nu este un simplu nimic, el este totul. El conţine în sine toate posibilităţile. El înseamnă potenţial absolut.
La început a existat natura, la sfârşit rămâne tot natura. Atunci de ce facem atâta caz pentru ceea ce se află la mijloc ? de ce devenim atât de disperaţi, de anxioşi, de ambiţioşi între cele două extreme, care reprezintă unul şi acelaşi lucru ?
Întreaga călătorie are ca punct de plecare însăşi destinaţia: nimicul
Călătoria descoperirii de sine este percepută ca un fel de spirală, fiecare desăvârşire conducând la un nivel superior pe cale, la un nou început. Putem ieşi înafara spiralei, în afara roţii renaşterilor şi morţilor, prin iluminare, prin dizolvarea egoului individual în vasta totalitate.
Îndrăzneşte să-ţi asumi identitatea: nu fi nimic.
Nimic nu contează. Nimicul contează cu adevărat.
Despre curajul de a fi tu însuţi; de a te accepta aşa cum eşti: divin şi uman/ perfect şi imperfect/ de a avea totul şi nimic în acelaşi timp… Despre calea fără un scop, despre trăirea totală în prezent, fără dorinţe, planuri pentru viitor, fără amintiri şi regrete ale trecutului…
claustrophobia – foto (2009)
Te sufoci şi cauţi cu disperare o gură de aer proaspăt. Sticla transparentă şi aburită este propria ta minte care îţi creează o imagine deformată a adevărului.
Viaţa înseamnă mult mai mult decât să „controlăm lucrurile”. Controlul minţii presupune o îngheţare a energiei vieţii, oamenii nu se mai privesc în ochi, trăiesc în teamă, reci şi morţi, strânşi în corsetul lor mental.
under labels – foto, obiect (2008)
Dincolo de (sub) etichete se află eul esenţial.
Masca etichetelor ne închide percepţia asupra adevăratei realităţi. Toate vin din faptul că te-ai identificat cu tot felul de etichete.
Încetează să te mai identifici cu etichetele; sunt relative, trecătoare, sunt criterii pe care le stabileşte societatea şi care depind de condiţionarea ta.
Pentru a fi fericit trebuie să renunţi la iluzii. Viaţa este uşoară, încântătoare. Ea este dificilă doar pentru iluziile tale, pentru ambiţiile tale, pentru lăcomia şi poftele tale
transfiguration – foto (2008)
pornind de la materie,trecând prin experienţa propriului sine şi ajungând în lumină. Latura neagră – profunzime, nemanifestat, suflet, intuiţie, flexibil, noapte, feminin. Latura albă – activ, zi, manifest, expansiv, raţional, masculin.
Împreună: echilibrul perfect al celor 2 forţe universale primordiale.
inside/outside – foto (2008)…
am realizat că, de fapt, nu există interior şi exterior! totul este doar o proiecţie a minţii noastre; ea creează bariere şi delimitări; ea este „închisoarea”. Există doar un univers infinit, întreg, fără părţi antagonice, un spaţiu deschis tuturor posibilităţilor. Eşti liber să fii peste tot.
Stai înfricoşat în mica ta închisoare (formată din credinţele şi convingerile tale înguste) – eşti mort. Viaţa a trecut pe lângă tine.
becoming transparent – instalaţie (2009)
Esenţa nu se poate afirma decât atunci când omul renunţă la personalitatea lui. Eliberându-te de toate iluziile ego-ului, devii transparent, invizibil, un nimeni pentru ceilalţi, găsind în sfârşit fericirea şi libertatea în uitarea de sine. Când distrugi forma, spaţiul rămâne; dispar doar limitele.
moment to moment – video, 50”/ pal DVD (2003)
„Vreme este să plângi şi vreme să râzi ; şi totul este deşertăciune !” (Eclesiastul)
to & from white – video, 2’47”/ pal DVD (2005)
Folosind la început riturile şi credinţele, apoi debarasându-se de ele, individul îşi poate da seama de relativitatea lor, recurgând la mijloace simple, abstracte, eliberate de strânsoarea cunoştinţelor (preconcepute). Astfel ajunge la alb, la eliberarea totală de „eul” individual şi schimbător, detaşat fiind de dorinţă şi voinţă, rezonând şi contopindu-se cu tot ce-l înconjoară. Apoi este altfel.
centre on myself – video, 1’/ pal DVD (2007)
găsirea liniştii profunde, a calmului lăuntric de neclintit ; acea stare de conştiinţă pură, cunoscută ca « lumina ».
Ego boom! (performance la deschiderea expo, actanţi=participanţii)
Umflă un balon cu toate ambiţiile, toate titlurile tale…apoi cu un vârf de ac sparge-l şi bucură-te de sentimentul de eliberare de după…
conştientizează că toată zbaterea ta nu este decât o glumă bună!

































































































Tocmai am fost convins de Mada sa pun umarul la bestfestul de anul acesta. Va fi o experienta unica, iar pentru mine va fi o ocazie sa fac cateva serii bune de fotografie. Astfel iata ce zic cei de la bestfest :
















