Sa vina vestul peste noi; dar nu oricum !

E trist dar sigur, de la an la an ne pierdem din traditii -  ne contopim cu Vestul . N-o fi bine sau e rau ? Chiar asa am zis, nu am gresit … adica e clar rau. Ca neam, avem prea putine elemente care ne fac speciali. Deci nu ma intelegeti gresit, nu sunt patriotul lui peste, si cu o ocazie mai serioasa  as lasa tara cu fulgi cu tot . Si totusi in tara sau nu o sa ne gandim la un momentdat la ce este Romania. Stand la o masa cu nush ce outsider o sa fim intrebati… ” Si ce aveti ma voi, ca romani” … cateva secunde si aceeasi persoana o sa revina … “AAA mi-am amintit … da, hagi si dracula … ”

Oare ? Suntem definiti printr-un jucator de fotbal si un domnitor ? Refuz sa cred asta! Eu cand ma gandesc la traditii ma gandesc in primul rand la anii copilariei, pentru ca in Bucuresti lucrurile s-au mai spalacit. Si analizand copilaria … mai mult decat orice imi amintesc de sarbatorile de iarna.

Si uite asa ajungem cam in aceeasi perioada a anului doar ca undeva cu 10 ani in urma. A trecut mult ? NU. S-au schimbat multe ? DA. Ne-am shimbat in bine ? NUSH !

Pai vreti sa fim occidentali, sa ne luam dupa ei, NU ? Pai sa ne luam, sa le luam cate un pic din mentalitate, sa le luam economia, sa le luam infrastructura din majoritatea domeniilor care merg mult mai bine… sa uitam ca am fost condusi de comunism odata si sa nu mai aruncam cu scuze in perioada ca a fost… . Dar totusi… pastrati nucelul a ceea ce suntem, latini printre slavi – daci printre romani sau invers; dar avem traditii… traditiile noastre care ne definesc.

Pentru mine, mersul cu uratul in ajun de anul nou era o zi speciala. Poate ca era varsta, sau poate satul dar un lucru e clar: imi placea la nebunie. Incepand cu plugusorul, de mic… nu pot sa spun cat de vesel am fost cand am mers prima data “cu Ursul”. Era ceva special, eram mascat tigan… aveam nush cate versuri de le tipam in gura mare si bateam din doba. Unul facea pe ursul, altu / altii repetau ce ziceam eu… si tot asa zi lumina pana seara.

Si ce nu inteleg… nu oboseam, nu raceam, nu raguseam si la sfarsit de zi aparea cireasa de pe tort… mai faceam si bani pe deasupra pe care ii imparteam egal intre toti; erau banii nostri din urat.

Era important ca luai bani… dar park vroiai sa mergi cu uratu si pe la profesori, pe la popa acasa, sa vada olekutzaca ca ai mai crescut, ca i-ai urat si ca nu care cumva sa mai zica cineva ca esti copil… acum mergi cu Ursul.

Si feteeee da, pai era varsta la care iti sfecleau calcaiele… daca nu dupa fata popii… poate dupa fata lu’ nush ce profa, sau vara lu nush care de pe nush unde. Si mergem si dadeam iarasi cu uratura, mai tara si mai sus ca niciodata…. si draga doamne refuzam si banii… ca aici mergeam doar dupa vin, prajituri… si ce o mai fi

Seara, pe cand se intuneca iesea Neculai Popa in sat cu gasca sa de uratori. Fara indoiala, una dintre emblemele locului din care provin. Batran si totusi atat de tanar… pur si simplu ne incalzea sufletele cu cate o uratura de nu se mai termina. Scria personalizat,  in fiecare an avea cate o uratura pe care o plia un pic pe anul ce a fost, si incerca poate un deja-vu la ceea ce va sa fie.

Apoi intram in noul an… iar pe 2 ianuarie era la Tg. Neamt ziua mascatilor. Veneau din toate vecinatatile cele mai vestite gasti de uratori… si deodata oraselul de sub Cetatea Neamtului, odinioara locul  de “negustorii” al tanarului Ion Creanga, devenea izvor etnografic in aer liber. Parca se facea abstractie de urbanizarea fortata a acestui targ… erau doar uratorii. Peste tot erau numai grupuri de mascati si marsaluiau incet, incet spre Caminul Cultural unde seara urcau pe scena si-si interpretau piesele.

Si iate-ne astazi, 10 ani mai tarziu… am iesit cu camera foto prin oras sa vad mascatii. Care mascati ? Pai sunt singurul care mai spera oare in traditie ? Da, erau cateva benzi de mascati, ceva oameni pe “Strada Mare” dar atat… nu imbulzeala prea mare… nu strazi pline.

E trist! Si cei care mai merg… sunt destul de tristi la randul lor. Asa ii consider eu… totusi sa-ti puna panou alb in fata aparatului foto si sa-ti zik 1 Leu poza ( am dat de cateva ori ) … sau altii gen tiganusul simpatik din poze m-a alergat vreo 20 m pana le-am dat bani ca cik ei m-au urat atunci cand am indreptat aparatul sa le fac poze.

Daca am atatea flashuri cu copilaria acum… oare ce o sa fac mai peste 10-20 ani ? O sa ma bag in politica in partidul Etnograficonservatorist , NU ?

Noi sa vim sanatosi si sa ne auzim cu bine, si la anu … care vine !!! Cya